Let's Grow Together!

Gala Angelica Gherman revine cu ediţia a noua

Gala Angelica Gherman revine! Astăzi este startul ediţiei a IX-a – 2021, centrată pe principiul 3C- cooperare, comunicare, creativitate, ce a stat la baza proiectului ˝CreaFuture- Creative Workforce for Cross Border Future˝, implementat de Asociaţia B-Right Media în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Botoşani, Centrul Bucovinean de Artă pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi şi Şcoala Superioară de Artă nr. 5 Cernăuţi. În cadrul acestui proiect 82 de cadre didactice şi lucrători de tineret din România şi Ucraina au devenit facilitatori în domeniul creativităţii şi dezvoltării personale.

Întrucât o mare parte a activităţii Asociaţiei B-Right Media din acest an a fost dedicată proiectului sus-menţionat, organizatorii Galei Angelica Gherman au decis ca ediţia 2021 să se centreze tot pe creativitate. În acest sens, în cadrul Galei va fi premiat facilitatorul creativ al anului. Acesta va fi nominalizat de către reprezentanţii Asociaţiei B-Right Media, din rândul absolvenţilor cursurilor Creafuture, în baza implicării pe tot parcursul derulării proiectului, atât în etapa de desfăşurare a cursurilor, cât şi în cadrul laboratorului nonformal de creativitate.

Câştigătorul va fi anunţat în cadrul Galei Angelica Gherman- ediţia a IX-a, ce va avea loc în data de 5 ianuarie 2022. Va fi decernată diploma pentru ˝Facilitatorul creativ al anului˝, alături de o finanţare de 1000 de lei pentru un proiect educativ pe care câştigătorul îl va derula până la sfârșitul anului 2022. Asociaţia B-Right Media va oferi consultanţă și mediatizare gratuită pentru derularea acestui proiect.

Despre Angelica Gherman și despre eveniment

ANGELICA GHERMAN, în memoria căreia Asociaţia B-Right Media organizează anual această Gală, a fost şi va rămâne în amintirea tuturor ca o învăţătoare şi autoare de cărţi şcolare cu un palmares impresionant care cuprinde: 21 de cărţi şcolare apărute și patru în curs de apariţie, toate editate la Bucureşti; tiraje însumând peste 300.000 de exemplare distribuite în întreaga ţară şi în Republica Moldova, în librăriile tradiţionale şi virtuale; 37 de ani de carieră la catedră; sute de elevi cărora le-a îndrumat primii paşi în şcoală; diploma „Gheorghe Lazăr – clasa I”, obţinută în anul 2007 şi diploma „Educatorul Deceniului” decernată de Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, respectiv Diploma de Merit în domeniul Educaţie, acordată de Primăria Municipiului Botoşani la prima ediţie a Galei Valorilor Feminine, în anul 2009. Angelica Gherman s-a stins din viaţă la 1 martie 2012, după ce, timp de mai mulţi ani, s-a luptat cu o boală necruţătoare.

Gala Angelica Gherman a fost lansată oficial la 1 martie 2013.

În cadrul primei ediții a fost decernat premiul pentru Învățătorul Debutant al Anului 2013. În urma evaluării dosarelor, câștigătoare a fost desemnată doamna Lucia Bianca Ababei, învățător la Școala Gimnazială nr. 6 Grigore Antipa Botoșani.

Ediţia din anul 2014 a competiţiei a venit cu un format nou, întrucât și-a propus recunoaşterea meritelor învăţătorilor din judeţ cu activitate deosebită la catedră, indiferent de vechimea în învățământ, vârstă, de mediul urban sau rural în care se află școală unde își desfășoară activitatea. La ediţia din 2014, a fost desemnată câştigătoare doamna Mariana Agache, învăţător la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 14 Stefan cel Mare Botoşani.

Formatul a fost păstrat şi în cadrul ediţiei 2015, fiind desemnată câștigătoare doamna Adriana Cojocariu, învățător la Școala Gimnazială nr. 13 din Botoșani. La propunerea juriului, în cadrul ediției 2015 a fost acordată pentru prima dată Diploma de Excelență pentru întreaga activitate didactică doamnei Elena Apăștinii, învățător la Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani.

Ediția 2016 a adus o nouă schimbare de format. Gala a avut loc în incinta Centrului Multifuncțional Angelica Gherman, deschis de Asociația B-Right Media în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani, în perioada de sustenabilitate a proiectului POS DRU Și eu vreau la școală!”. În cadrul evenimentului au fost oferite următoarele distincții: Diploma “Învățătorul debutant al anului”, adjudecată de Cornelia Pîrvu, învățător la Școala Gimnazială nr. 1 din Dângeni; Diploma pentru întreaga activitate didactică, înmânată lui Constantin Barbu, învățător la Școala Gimnazială nr. 11, Botoșani; Diplomă de Recunoștință, acordată Școlii Gimnaziale nr. 13 Botoșani, pentru proiectele implementate pentru a păstra vie memoria Angelicăi Gherman, fost cadru didactic al unității de învățământ.

În ediția 2017, s-a premiat cel mai bun proiect educațional, depus de un învățător din municipiul sau județul Botoșani, cuantumul premiului fiind de 1000 lei. Premiul a fost adjudecat de Florentina Dănilă, de la Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani. De asemenea, au fost acordate: Diploma de Excelență pentru întreaga activitate didactică doamnei Dorina Buzdugan și Diploma de apreciere pentru Învățătorul debutant al anului 2017 pentru Alina Enache, învățător în comuna Mihai Eminescu.

Ediția 2018 le-a oferit posibilitatea părinților elevilor, colegilor, cunoștințelor, colaboratorilor sau prietenilor să nominalizeze pentru premiul cel mare un învățător cu activitate deosebită la catedră. Marea câștigătoare a ediției a fost Marinela Mihai. Pentru întreaga carieră au fost premiate cu diplomă de excelență Viorica Sauca și Elena Părpăluță, de la Școala cu clasele I-VIII nr. 13 Botoșani, iar diploma de apreciere pentru start în cariera didactică a fost adjudecată de Petronela Bejnariu, de la Școala Gimnazială Dobârceni.

Ediția 2019 a venit cu o nouă schimbare de format, în sensul că beneficiarii premiului au fost elevi de clasa a XII-a ai profilului pedagogic de la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga Botoșani. În contextul Centenarului învățământului pedagogic la Botoșani, ne-am propus să motivăm viitorii absolvenți ai acestei prestigioase instituții de învățământ să urmeze cariera de învățător căreia Angelica Gherman i s-a dedicat o întreagă viață. În urma concursului, au fost acordate 11 menţiuni şi trei premii (Premiul I – Negru Delia Luminiţa, Premiul al II-lea – Prepeliţă Andreea Daniela, Premiul al III-lea – Şchiopu Anamaria Andreea).

Anul 2020 a fost altfel. Pentru că întreaga educaţie botoşăneană a fost afectată de criza sanitară, ne-am îndreptat atenţia asupra elevilor de ciclu primar, cei care au trebuit să se adapteze la o viaţă nouă, sub imperiul online-ului. S-au acordat 3 premii- Premiul I- un set tabletă + tastatură +stylus + mouse, Premiul al II-lea – un smartphone, Premiul al III-lea – o multifuncţională şi 3 mențiuni constând într-un set de caşti cu microfon. Marele premiu a mers la elevul de clasa a patra Iosif Băltuţă, de la Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu din Flămânzi.

ASOCIAȚIA B-RIGHT MEDIA

14.12.2021

Categories Proiecte

Leave a Comment